vineri, 27 februarie 2009

Revenirea.....

De ieri sunt acasa.....m-am trezit azi in paradis.....
Inca nu mi-am revenit complet, am inca dureri de cap, inca nu simt gustul mancarii, decat vag.....
Ce sa spun.....cred ca doua saptamani am fost semiinconstient. Tratamentul a fost dur, zilele au trecut ffoarte greu.....
Am slabit 10 kg in perioada asta....ma simt bine .....miercuri ma duc la spital pt analize si sa fac niste inhalatii pt plamani, sa previn nu stiu ce fel de complicatii.
Tumoarea avea 7cm lungime si 3cm latime inainte de transplant......sper sa se reduca la jumatate aceste dimensiuni si atunci radioterapia o sa spulbere tot.....din cauza asta am fost cam speriat ieri....speram sa fie mai mica dupa atatea cure, mai ales dupa ultimele doua care au fost puternice.
Dar calculand asa.....raman sanse mari in continuare. O sa fie o perioada grea de asteptare, pana pe 3 aprilie, atunci cand fac examenul acela special.

In fine...astept sa ma refac complet, acum nu o sa ies din casa cateva zile, am nevoie de masca de protectie si prefer sa imi recapat fortele inainte de a iesi. Ma multumesc sa ma uit pe geam, sa ma umplu de viata de dincolo de geam.......

joi, 19 februarie 2009

ca Phoenix.....

Azi m-am ridicat prima oara din pat....sa ies afara, pe holuri. greu dar mi-a prins bine. Starile de rau s-au rarit...cred ca incep urcusul.
Incerc si de multe ori reusesc sa imi opresc gandurile care compara ce e aici cu jegul din tara....Stiti ca se face transplant si in Romania, dar bag mana in foc ca nu fac cu aceeasi rigurozitate, pentru cu nu au cu ce sau nu stiu.
Am ajuns sa am oroare de tot ce inseamna Romania, dpv medical. Sunt exceptii, destule le stiu si eu....dar in rest e urgie.
Cnd am plecat in cautarile mele de a gasi un spital care sa ma accepte.....stiti ce mi-a spus doctorita din tara? sa ii spun si ei cand ma intorc ce mi-au facut, sa se laude cu vindecarea mea!!!! imi venea sa o scuip intre ochi....
Aici mi-au facut un pet-ct, examen specific bolii, si cand i-am spus ca voi face asta, cum e si logic, in scopul evaluarii mele, a facut niste ochi mari, ca de vaca, si a intrebat de ce?????
Incredibil...si cand ma gandesc ce aere de dumnezei isi dau, cand se joaca cu viata oamenilor si nu risca nimic....
avem societatea pe care o meritam.....si cand vei da cu capul, tu, cititorule, sa iti aduci aminte de vorbele mele si poate atu nci o sa imi dai dreptate totala.
In fine, ma rog zi de zi la Dumnezeu sa imi mai dea timp.......am atatea de facut pe lumea asta!
ma bag la nani....cum spun fetitele mele....ca vine baba daca nu sunt cuminte. Si am promis ca sunt, asa ca nu am de ales.
Mai vorbim....papa

miercuri, 18 februarie 2009

iadul....

Zilele astea.....cam 5 la numar parca...au fost ingrozitoare. O stare de rau combinata cu stare de somnolenta....stari de voma, dureri de cap, ametelei, diaree....foarte rau.
In gura si pe esofag am rani, vomit si cheguri mici de sange......
ieri, un tanar aflat tot in procedura de transplant a facut stop cardiac, dar l-au salvat.....toata ziua am fost ca o carpa, mi-au pus o masca cu oxigen pe fata.....
Oare cat mai dureaza??????

miercuri, 11 februarie 2009

sa fie un nou inceput?

astazi am reprimit "acasa " celulele mele stem. pregatirea pentru asta m-a speriat putin, mai mult surprins......imi controlau pulsul foarte des, nivelul oxigenului in sange.....plus ca mi-au pus o punga la indemana...sa vomit.
Nu m-am ganditca as putea avea astfel de reactii....Au fost doau pungi de sange...portocaliu, pe care le-am absorbit in mai putin de 40 de minute....timp in care nu am simtit chiar nimic. Am avut noroc!
In schimb, acum, deja imi simt gura umflata, cred ca de maine o sa am niste rani in gura.....
acum....zarurile sunt aruncate.....am un sentiment ciudat....este ca si cum am reusit ceva....
In vara trecuta, in caderea psihica pe care am avut-o....nu speram sa pot merge asa de departe, voiam sa se termine totul. Insa acum, dupa zbateri dureroase si nesfarsite, pot spune ca am ales locul unde se putea face cel mai mult pentru viata mea. In tara eram disperat ca pot sa mor fara sa se faca tot ce se poate pe lumea asta.....acum pot spune ca am reusit. Si voi spune la fel si dupa ce imi vor spune ca m-am vindecat!

sa fie un nou inceput?

Astazi e ziua in care vor face autotransplantul, adica reintroducerea celulelor stem in organism, celule colectate de la mine acum doua luni cred. Am fost avertizat deja ca o sa ma simt rau....dar mai mult decat pana acum?
Am emotii....

duminică, 8 februarie 2009

Inca o zi...maine e ultima de chimioterapie, miercuri vor introduce celulele stem. Mi-a fost foarte rau si astazi....In rest, o atentie foarte mare mi se acorda....ma simt protejat.
Revenind la peripetiile mele din tara....in incercarea disperata de a gasi afara unde sa ma pot trata, am fost In Barcelona, Israel, Milano.....am trimis dosarul meu si in Germania...
In Israel am aflat ca am fost subdozat.....ca tratamentul trebuia facut din 2 in 2 saptamani, nu cum au facut la Coltea, in care primele 4 cure au fost facute ba la 4 saptamani, ba la 3. Doar ultimele 4 au fost facute cum face toata lumea civilizata....Asta desi am intrebat de multe ori daca afara e mai bine sau nu...si in ideea in care vor sa aiba si aia la Coltea cobaii lor, ca de, pe cine sa invete, mi-au zis clar ca e la fel ca afara. Da, medicamentele sunt, dat nu si modul de administrare, care e foarte important.
Va dati seama in ce hal de disperare, de frica am picat! Nevoia de a gasi sa ma tratez afara ma presa, mi-am dat seama ca in Romania asa muri.....Am facut atacuri de panica, am avut perioade in care tremuram incontinuu.....este ceva greu de descris si nici nu vreau acum sa imi aduc aminte. Stiu doar ca simteam ca nu mai pot sa traiesc asa.
Salvarea a venit din Barcelona, unde am fost acceptat la un spital cu medici renumiti in lume in boli de sange, si tratamentele pe care le aveau pregatite pentru cei cu boala ca a mea intaresc ce citisem sau aflasem despre ei.
Stiu, nu inseamna ca am scapat.....dar diferenta intre cei de aici si cei din tara e uriasa...Ce stiau ai ca trebuie sa fac si ce trebuia de fapt sa imi faca. Si nu le cerusem decat sa imi spuna daca afara se face mai bine.
Deci, ori prostie, in sensul ca nu au stiut ce face medicina din lumea civilizata, ori crima, eu fiind un nou cobai, o ciudatenie, ca sa citez un "creier " de acolo.
trebuie sa ma intind....incepe sa imi fie din nou rau.....vorbim...

sâmbătă, 7 februarie 2009

A mai trecut o zi...in plus astazi am avut parte de o surpriza mare...fetitele mele au venit in vizita. Spuneau ca eu fac nani....chiar voiau sa se descalte ca sa faca si ele cu mine.
Va spuneam de Coltea....Am stiut, conform speselor sefei de acolo, ca dupa tratament urmeaza radioterapie, nimic altceva, ca "asa vin ele, la pachet". Mergand pe ideea asta, am rugat-o pe respectiva "somitate" sa imi spuna unde pot face radioterapie cu aparate de ultima generatie, stiind ca ce exista in spital acolo sunt foare vechi. A spus ca o sa se intereseze........
Cand am intrebat-o despre acest lucru, mai tarziu....a facut o grimasa si mi-a spus..."da, tu vrei afara..." adica am figuri in cap....si mi-a spus sa fac in spital la ei! Asta in conditiile in care primea de la mine un salariu bun, pe luna!
O nesimtire infioratoare!
Oricum, ideea este ca am fost subdozat, lucru facut constient, de un medic roman, o nulitate de medic, care atunci cand imi spunea de boala mea, spunea ca sunt o ciudatenie! Raspuns de medic pregatit, care isi da interesul. Dozele sunt standard, in functie de parametrii fiecarei persoane. La Coltea se pare ca fiecare medic scrie dozele dupa cum crede de cuviinta!
Va dati seama ca uneori avem vita pe mana unor nepregatiti, care abia atunci invata ceva, folosindu-ne ca pe cobai?

Cum putem elimina astfel de criminali? Vedeti in fiecare zi ce fac si cum se comporta cu pacientii?

vineri, 6 februarie 2009

mi-este rau....foarte rau....ma simt lovit din toate partile....si inca e doar inceputul. nu mai pot scrie......

joi, 5 februarie 2009

E tarziu....perfuziile, of....perfuziile care mi-au devenit parte din viata.....lucreaza, pompeaza......viata. Trimit trupe speciale sa distruga reduta blestemata din pieptul meu.
Am o durere intensa in spate, unde astazi m-au intepat in coloana sa imi bage un medicament.....sunt ametit putin, o usoara senzatie de voma....
Conditiile de aici sunt excelente....de neimaginat pentru un om aflat acum in mizeria de spitale din tara.
Va spuneam ca incepusem tratamentul in Romania, convins ca sunt pe maini f bune.....insa am citit foarte mult....si incet incet am inceput sa imi pun intrebari...unele alarmante.
In fiecare luna dadeam spaga, preventiv, medicilor, ca nu cumva sa nu primesc medicamentul acela scump....Cand eram programat pt tratament....ma duceam la ora respectiva si stateam inca multe ore pana primeam cura.....o mizerie fara seaman, o nesimtire colosala! Majoritatea medicilor de la noi se cred superiori celorlalti, se cred mici dumnezei.....
Noi suntem de vina ca le permitem sa aiba o astfel de atitudine......
Am aflat, cu stupoare, ca doza medicamentelor mele nu era cea corecta....eram subdozat!!!! Asta intr-o boala asa de agresiva!!!! Am intrebat de ce......stiti ce mi-a spus medicul curant? Ca asa s-a gandit el(e o femeie) , ca un medicament e cardiotoxic, si ca daca pateam altceva.........Mi-a venit sa o strang de gat, sa o arunc pe geam. Adica un rahat, ca nu pot sa ii spun om, a hotarat fara sa ma intrebe , asupra vietii mele! Asta desi protocoalele sunt foarte clare in aceste situatii.
Nu imi vine sa cred nici acum ce mi s-a intamplat.....acest medic nu trebuie sa mai profeseze.....
A! curele se fac la un interval de timp foarte bine stabilit. Nici o zi in plus sau in minus nu trebuie lasata. La o cura, data inceperii era chiar a doua zi de paste....medicul mi-a spus sa vin cu doua zile mai tarziu, ca doar nu o sa vina cu burta plina la serviciu!!!!
Astia sunt medici? asta e sistem? Va dati seama ca eu am pierdut pasi importanti poate, atunci?
ma bag la somn....ma simt extenuat

miercuri, 4 februarie 2009

Prima zi

azi....prima doza care a fost dura.....m-a durut capul ingrozitor....A durat doar doua or in seara asta....dar se pare ca va fi un tratament chiar socant, fata de ce am facut pana acum.
Toata lumea doarme, exceptand, normal, personalul sanitar...gandurle imi zboara spre...inceputurile cosmarului...
Imi aduc aminte ca era sambata, 23 februarie 2008...o tuse seaca m-a facut sa ma duc sa imi fac o radiografie. Rezultatul a fost ceva uimitor de socant, reactia pe masura. O tumoare foarte mare in dreptul plamanilor....ceva grotesc. Nu stiu cum am putut conduce pana acasa...A fost o noapte de durere de nedescris, de urlete, de plans pana la epuizare.
Foarte repede am fost operat pentru biopsie....rezultatul l-am aflat dupa ceva timp. Cancer limfatic! E greu de spus, chiar imposibil, tot zbuciumul de atunci.
Afland dspre ce este vorba....printr-o cunostinta, am ajuns la spitalul Coltea, unde se povestea ca este cea mai buna solutie. Am fost la cea mai luminata minte de acolo, ca de, venam cu relatii. Am intrebat de nenumarate ori daca ce fac ei e la fel ca in afara tarii....si foarte siguri si mandri au spus ca da. Atunci, am hotarat sa fac tratamentul acolo.
Ati fost in spitalul Coltea? Nu? Atunci, daca vreti sa va simtiti ca intr-un imens wc public, va rog sa incercati experienta asta. Este execrabil, este inimaginabil ca acolo se pot trata oameni.
Ti-e sila sa si respiri....si acolo trebuia sa ma tratez. Camerele sunt extraordinar de jegoase, paturile...o doamne, paturile sunt cu gauri in ele, lenjeria......
Perfuziile nu au mers cum trebuie, fiind rudimentare.
Am fost nevoit sa dau spaga femeii care imi aducea un cearsaf cu gauri sa ma asez pe patul acela, sa dau spaga asistentelor, fara de care nu veneau prea des sa iti schimbe perfuzia, sa dau spaga medicului care se ocupa de mine...sa dau spaga si altcuiva.
Opt cure a trebuit sa fac. Schema includea si un medicament revolutionar, care se aproba doar prin casa de asigurari....si doar o data pe luna se intruneau....nu mai tin minte cum, dar din cauza asta nu am facut in prima luna si acel medicament. Eu am intrebat daca pot sa il cumpar eu, desi este f scump, doar sa am schema applicata corect, insa doctorita mea a spus ca nu conteaza, ca nu merita investitia!!!!
Nestiind nimic depre boala...am zis ca stiu ei mai bine.
Dar am inceput sa citesc foarte mult...inclusiv studii clinice...ce sa mai, eram toba de informatii. Nu mi-au facut bine, dar fara asta nu as fi fost aici, in timpul acestui tratament.
ce am descoperit? surpriza!!!!!foarte neplacuta. I
Acum incerc sa dorm....ma doare capul..nu mai pot sta decat intins in pat.
O sa continui
Am doua fetite minunate, pentru care as face orice pe lumea asta…mi-as da viata pentru ele cu ochii inchisi. Imi doresc sa citesc impreuna cu ele aceste randuri…daca nu va fi asa inseamna ca am plecat din lumea asta….
Este atat de ilogic, de fara sens ce mi se intampla! Am avut tot timpul de grija de mine sa fiu sanatos…cu atat mai mult de cand au aparut ele am devenit responsabil. Dar ce pot face acum, cand nu depinde de mine daca traiesc sau nu?
Viata mea pana la ele ? Nimic! Acum stiu ce e important in viata, care e sensul meu in viata. Sa nu pot sa imi indeplinesc visul?
Am avut o viata frumoasa, dulce, pot spune chiar de invidiat din unele puncte de vedere. Am avut noroc sa trec frumos prin toate etapele vietii, de la gradinita pana acum…inainte de boala.
Aveam TOT!!!!Sau asa am crezut pana am aflat teribila veste, intr-un moment in care nimic nu prevestea o asemenea boala.
Am trecut prin moment dramatice pana acum….urmeaza altele, dar am speranta.
Innebunesc la gandul ca nu pot face nimic sa alung amenintarea asta ce planeaza asupra familiei mele….
Ma uit la puii mei…in ochii lor atat de inocenti….nu au habar ca tati lor e asa bolnav. Ca tati lor poate sa nu mai fie langa ele….
Imi doresc din toata fiinta mea sa mai am timp in viata asta sa pot sa imi cresc fetitele…sa le inavat sa inoate, sa skieze, sa le arat atatea locuri frumoase…..sa le ajut sa isi ia zborul in viata!
Pentru mine nu vreau nimic…..am trait viata fabulos pana acum…nu as avea ceva nou sa adaug…..vreau doar sa traiesc sa imi protejez fetele, sa aiba un sprijin in mine….
E atat de stupid …mi-am dorit atat de mult sa imi cresc copiii….
Daca nu ma vindec, am asa putin timp la dispozitie. Ca pot face? Cum sa induplec soarta? Dar se poate asa ceva?
Ce vina au fetitele mele sa aiba ghinionul sa nu fiu langa ele cand au cea mai mare nevoie de mine?
E inuman sa constientizezi ca poti sa mori. Acum, azi, am sanse inca…..si sper, dar sunt asa de speriat!

in fine....incerc, prin aburii grei ai amintirii ultimului an sa revad putin cate putin, si experienta oribila din spitalul romanesc.....e vorba de Coltea, din Bucuresti.

Dumnezeu a creat lumea in 7 zile....

In sfarsit......nu am avut net pana cum. Ce-am facut pana acum? Parca sunt destinat sa fiu chinuit.....
Astazi la ora 16 incep tratamentul...se da startul!
Pana acum m-au supravegheat.....Ieri insa , pe seara, mi-au facut punctie in plamani sa imi scoata lichidul....si ca de obicei, cum nimic nu imi iese din prima, m-au intepat de doua ori. A durut rau....ca atare am si lesinat. cred ca erau cel putin 5-6 persoane in camera, speriati....cu aprate pt inima, tensiune.....dar nu a fost decat ce mi se mai intampla . Imi spunea sotia, care astepta afara, ca alerga cineva de la cardiologie disperat......dar s-a linistit repede.
In fine...am dormit f bine.....fara presiune in piept.
Si...dimineata m-au luat la sala de operatie sa imi puna cateterul. Frica...sa nu va mai spun......dar culmea.....nu m-a durut nici cat o injectie si a durat nici 10 minute. la ce ma asteptam....a fost minune.
Dar nu s-a terminat, pt ca au venit sa imi spuna ca trebuie sa imi bage un medicament in coloana....iarasi punctie. Si ce nu am patit la operatie de dimineata, am tras acum la punctia lombara. M-au intepat de 4 ori si nu au reusit sa nimereasca unde trebuie...cica din cauza masei musculare. Si nu numai....ca la 101 kg.......Au renuntat ca iar ma facusem palid, mai incearca maine, si daca nici maine nu reusesc, poimaine la sala de operatie, sub anestezie.
Tumoarea s-a mai micsorat de la ultima radiografie, analiza aceea ce arata boala, LDH, e aproape normala.....insa la intrebarile mele privind sansele sa scap dupa acest tip de tratament......au spus ca nu stiu nimic, trebuie sa asteptam sa vedem cum reactionez, avand in vedere trecutul meu ca si boala, care e agresiva.
Ziua sunt in regula, dar noaptea cam ma coplesesc gandurile.....
Chimioterapia va dura 7 zile.....si inca 15 zile recuperarea sistemului imunitar. Deci, la 16, incep cele 7 zile care vor hotari soarta mea.
7 zile.....in 7 zile Dumnezeu a facut lumea......mie or sa imi redea viata.