miercuri, 4 februarie 2009

Am doua fetite minunate, pentru care as face orice pe lumea asta…mi-as da viata pentru ele cu ochii inchisi. Imi doresc sa citesc impreuna cu ele aceste randuri…daca nu va fi asa inseamna ca am plecat din lumea asta….
Este atat de ilogic, de fara sens ce mi se intampla! Am avut tot timpul de grija de mine sa fiu sanatos…cu atat mai mult de cand au aparut ele am devenit responsabil. Dar ce pot face acum, cand nu depinde de mine daca traiesc sau nu?
Viata mea pana la ele ? Nimic! Acum stiu ce e important in viata, care e sensul meu in viata. Sa nu pot sa imi indeplinesc visul?
Am avut o viata frumoasa, dulce, pot spune chiar de invidiat din unele puncte de vedere. Am avut noroc sa trec frumos prin toate etapele vietii, de la gradinita pana acum…inainte de boala.
Aveam TOT!!!!Sau asa am crezut pana am aflat teribila veste, intr-un moment in care nimic nu prevestea o asemenea boala.
Am trecut prin moment dramatice pana acum….urmeaza altele, dar am speranta.
Innebunesc la gandul ca nu pot face nimic sa alung amenintarea asta ce planeaza asupra familiei mele….
Ma uit la puii mei…in ochii lor atat de inocenti….nu au habar ca tati lor e asa bolnav. Ca tati lor poate sa nu mai fie langa ele….
Imi doresc din toata fiinta mea sa mai am timp in viata asta sa pot sa imi cresc fetitele…sa le inavat sa inoate, sa skieze, sa le arat atatea locuri frumoase…..sa le ajut sa isi ia zborul in viata!
Pentru mine nu vreau nimic…..am trait viata fabulos pana acum…nu as avea ceva nou sa adaug…..vreau doar sa traiesc sa imi protejez fetele, sa aiba un sprijin in mine….
E atat de stupid …mi-am dorit atat de mult sa imi cresc copiii….
Daca nu ma vindec, am asa putin timp la dispozitie. Ca pot face? Cum sa induplec soarta? Dar se poate asa ceva?
Ce vina au fetitele mele sa aiba ghinionul sa nu fiu langa ele cand au cea mai mare nevoie de mine?
E inuman sa constientizezi ca poti sa mori. Acum, azi, am sanse inca…..si sper, dar sunt asa de speriat!

in fine....incerc, prin aburii grei ai amintirii ultimului an sa revad putin cate putin, si experienta oribila din spitalul romanesc.....e vorba de Coltea, din Bucuresti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu